Dominique Antognoni ne face praf într-un articol postat săptămâna trecută pe un blog cu profil sportiv. Ziaristul de origine română de la Gazzetta dello Sport îi recomandă lui Mutu, nici mai mult, nici mai puțin, să renunțe la echipa națională pe motiv că românii, în general, dar mai ales presa română nu merită un asemenea jucător. De ce? Pe motiv de instabilitate emoțională, s-ar putea spune. Pentru că mass-media din țară s-a dovedit incapabilă, vezi Doamne, să prezinte obiectiv, fără exagerări, experiențele bune și mai puțin bune prin care a trecut Adrian. Jurnaliștii români ba i-au dat borșul pe nas lui Mutu, făcându-l ”drogat” după scandalul de la Chelsea, ba i-au măturat și ultima scamă imaginară de pe umăr cu apelativele ”Briliantul” și ”Fenomenul” când Adi a început să impresioneze la Fiorentina. 

Antognoni, care este și corespondent al Gazetei Sporturilor, oferă și două exemple concrete, chiar dacă nu dă nume. Zice el că, recent, un editorialist din România, care l-a sunat pe Mutu, s-ar fi exprimat în felul următor: ”Să vedem dacă răspunde idiotul ăsta, că altfel trebuie să mă duc până la Florența să-i ascult prostiile”. Iar alți ziariști români, pretinde Antognoni, l-ar fi făcut cu ou și cu oțet pe Adi, răzbunându-se pentru că acesta refuzase să le acorde un interviu la finalul unui meci Inter - Fiorentina. Unde mai pui că Mutu ar avea numai de câștigat prin retragerea de la națională, Antognoni cerându-i românului să-și amintească ultimul necaz suferit sub comanda lui Pițurcă, accidentarea la mână premergătoare amicalului cu Letonia. De parcă Briliantul nu s-ar fi lovit deloc la Fiorentina…

Până una alta, omul e liber să-și exprime o părere, așadar nu afirmațiile în sine ale lui Antognoni mă intrigă, ci logica precară a acestora și subiectivismul mare cât Casa Poporului. Te pomenești că în redacțiile ziarelor din Italia se vorbește cu înaltă considerațiune despre și cu fotbaliștii, ale căror nume jurnaliștii nu-și permit să le pronunțe sau să le scrie decât folosind înaintea lor apelativul de ”domn”! Ca să nu mai amintim de glumele apărute pe seama ignoranței lui Totti sau de criticile la care a fost supus Toni după un European dezamăgitor. Nu, e clar, astea nu pot fi puse în cârca nevinovatei presei italiene, ci în spatele agenturilor străine. Oricum ar fi, tot nu scap de o curiozitate: cine o fi editorialistul care și-a permis să-l facă ”idiot” pe Mutu? Nu mă hazardez să fac nominalizări, deși - repet - Antognoni e corespondentul gsp la Milano.

Măiculiță, suntem praf! Ne-am chinuit cu Rot-Weiss Erfurt (4-3), în primul tur al Cupei, de ne-au ieșit ochii din cap. Ne-a egalat de 3 ori locul 16 din liga a 3-a, bașca că ne mai puteau arde de câteva ori. Săracii au avut și-o bară, dar norocul a făcut ca mingea să-i sară în brațe lui Rensing. La final ăia atacau și cu portarul, iar noi ne refugiasem în cazemată. 

Hoeness a văzut alt meci din moment ce a declarat, la sfârșit, că principala problemă a fost că n-am reușit să înscriem mai mult. Păi apărarea a fost praf-praf, cu Van Buyten și Lell penibili. De la noi n-am pe cine să evidențiez, poate doar pe Kroos, pasă de gol la 1-0 și golul de 4-3, dar adversarii merită tot respectul. Se anunță un sezon al dracu de interesant, problema e că pe nervii mei. E drept că ne-au lipsit câțiva titulari (Demichelis, Schweinsteiger, intrat după pauză, Ribery și Toni), dar asta nu-i o scuză când joci cu una din liga a treia. Trezirea!

Cele două ziare ale lui Dinu Patriciu, ale căror ziariști împart aceeași redacție, vor avea un departament comun de sport. Să fie această decizie încă un colac de salvare aruncat Adevărului, care s-a scufundat de-a binelea în privința tirajului, a vânzărilor și a numărului de cititori? Se știe că Patriciu este nemulțumit de mediocritatea în care se zbate fosta navă-amiral a presei românești, în ciuda sumelor considerabile investite în dotări, publicitate și personal.

Nu prea înțeleg această decizie pentru că nu văd cum și-ar putea îmbunătăți performanțele din paginile sportive cele două publicații. Departamentele de sport de la Adevărul și Click! nu sunt, orice s-ar spune, ultima roată la căruță, oaia neagră pe care s-o învinovățești pentru neîndeplinirea obiectivelor stabilite de patronat și conducere. Pe de altă parte, sportul era cam singurul domeniu din care se putea naște struțo-cămila lui Patriciu, pentru că Adevărul e un cotidian quality, iar Click! un tabloid. Analiza serioasă a unui eveniment politic nu și-ar fi găsit niciodată locul în Click!, iar pârțurile trase pe gură de descreierata Magda a lui Tolea n-aveau nicio șnsă să infesteze paginile Adevărului. Cu sportul e mai ușor, pentru că oricum conține o doză considerabilă de circ.

Recunosc din capul locului că sunt un pic răutăcios, dar nu mă pot abține. Tocmai am citit cel mai fără de noimă, cel mai de “hai să ne aflăm și noi în treabă” articol cu subiect fotbalistic din ultima vreme. Se intitulează “Revoluția s-a încheiat la FC Bayern!” și a apărut în ediția de astăzi a cotidianului Click!, cel puțin în cea online. Mă credeți sau nu, n-am încercat să găsesc nod în papură unui ziar concurent celui la care lucrez, dar repet: nu m-am putut abține.

Mai ales că semnatarul articolului descrie situația unei echipe al cărei suporter sunt. Pe scurt, ideea acestui insipid material este următoarea: revoluția începută în vara lui 2007 de șefii lui Bayern, care au investit ca niciodată în transferuri pentru a nu mai rata prezența în Liga Campionilor, s-a încheiat anul acesta, pentru simplu motiv că munchenezii n-au cheltuit nici măcar un eurocent în mercato. Ce să-ți povestesc! Rar mi-a fost dat să aud/citesc o concluzie mai pripită. Autorul folosește semnul exclamării în titlu, atât de convins (sau de surprins?) este de afirmațiile sale, dar uită (sau se face că uită?) cel puțin două lucruri: 1) că perioada de transferuri se încheie abia pe 31 august și 2) că angajarea lui Klinsmann a fost o decizie cel puțin la fel de riscantă și revoluționară precum investirea unor sume impresionante, anul trecut, pentru înregimentarea unor fotbaliști ca Ribery și Toni. Ziaristul Click! habar nu are, probabil, că antrenorii începători, fără o experiență semnificativă anterioară, s-au așezat pe banca tehnică a lui Bayern din an în paște. Când toată presa germană scrie despre revoluția lui Klinsmann la Bayern, despre metodele neconvenționale ale unui antrenor care a procedat la fel și la națională, vine Mircea Guțu și dă cu parul: revoluția s-a încheiat! Penibil.

Citisem și ultima pagină, așezasem cartea pe noptieră și mă lungisem în pat, cu gândul să adorm. Frichineala mea n-a durat mai mult de cinci minute. Am sărit direct în fața calculatorului, căutând febril pe youtube 911. 

Mi-am petrecut după-amiaza privind frânturi ale ororii de acum șapte ani. Trecerea timpului îmi tocise amintirile. De multă vreme n-am mai citit o carte care să-mi provoace o astfel de reacție. Frederic Beigbeder a descris tragedia din 11 Septembrie 2001 prin ochii și sufletul unui insider/jumper din World Trade Center (Windows on the World, 2008, Pandora M). Și a reușit din nou să impresioneze.

Blogul ăsta e în comă. N-am mai scris din 2 iulie şi astăzi a fost prima dată când i-am verificat semnele vitale. După două săptămâni în care a fost lăsat de izbelişte, electrocardiograma (statistica) îi arată îngrijorător. Nici nu avea cum să fie altfel. Cu una sau două excepţii, pacientul ăsta n-a fost vizitat decât de câteva persoane, mereu aceleaşi. Altceva mă miră: faptul că refuză să dispară. 

A scăpat o dată de încercarea mea de a-l ucide (după ruşinea cu Zenit; i-am dat delete degeaba de câteva ori în seara aia; poate alcoolul să fie cauza eşecului?), acum se târăie de azi pe mâine, profitând zilnic de câteva accesări mai mult sau mai puţin întâmplătoare. Să vedem cât îl mai ţine, să vedem dacă îmi va reveni cheful de mâzgăleală. Citisem undeva că un blog dispare de la sine dacă nu mai este accesat ceva timp. Întrebarea e: cât de mult durează agonia?

Aventura mea la Interesul Public s-a încheiat luni. Începând de ieri, sunt la Libertatea. Un pas mic pentru ziar, unul uriaş pentru mine. M-am trezit de nicăieri pe primul loc. Aşa progres mai zic şi eu! Schimbarea radicală m-a făcut să modific până şi înfăţişarea blogului.

Experienţele trăite vreme de un an la Atac şi Interesul Public merită povestite, dar n-am de gând s-o fac acum. Amintirile trebuie lăsate puţin la decantat. Mă mărginesc să spun că au fost şi bune, şi mai puţin bune, ca peste tot pe unde am lucrat în cei trei ani de presă.

Săptămâna mea mizerabilă s-a încheiat cum nu se putea mai rău. La a opta bere nu mai pot trage concluzii clare, dar îmi vine să-mi bag picioarele în toţi şi-n toate. Cred că a sosit momentul să iau o pauză…. altfel simt că o iau pe arătură rău de tot. Noapte bună tuturor celor care mi-au citit sau îmi vor citi inepţiile…

Min. 90+3: Das Spiel ist aus! Spania bate cu 1-0. Felicitări! În ceea ce ne priveşte, să observăm progresia, vorba inegalabilului Riciu: bronz la Mondialul din 2006, argint la Euro 2008. Să sperăm că urmează aurul la Mondialul din 2010. La bere, că sunt extenuat….

Min. 86: Haaaaidiiii băăăăiii! Fute-m-aş pe el de ofasaid! Daţi-i bice!!!!

Min. 84: Uite-l şi pe Aragones la tuşă… Tătăiţă, n-ai treabă acasă? Ai venit să ne strici socotelile?

Min. 83: Era să ne curăţăm dacă ajungea Senna la minge…

Min. 82: Hai peste ei, mama lor! Haide tată, că se poate! Schweini, fă tu una d-aia de manual!

Min.81: Guiza în locul lui Torres…

Min.80: Jucam din ce în ce mai riscant, iar spaniolii profită din plin de contre. Am avut noroc acum câteva zeci de secunde….

Min. 70: Superocazie Spania, Lehmann scoate greu capul lui Ramos după o lovitură liberă de la circa 25 metri lateral dreapta. Suntem în corzi, dar eu desfac a şasea bere…

Min. 67: Cazorla pentru Silva…

Min. 64: Xabi Alonso pentru Fabregas…

Min. 61: Scuze încă o dată: Kuranyi în locul lui Hitzlsperger….

Min. 60: Semi-ocazie pt Ballack, care şutează alături după o greşeală a lui Puyol în colţul terenului…

Min. 58: Sorry, ocupat cu berea n-am observat decât acum că Marcell Jansen a intrat la pauză în locul lui Lahm, accidentat… Entschuldigung…

Min. 54: Tot spaniolii sunt mai periculoşi şi rateză două ocazii prin Xavi şi Ramos…

Min. 46: Favoriţii mei fac jocul aparent, dar fără mare succes…

Ultima dată în pauză: Am spus de la bun început că nu va fi un comentariu obiectiv. Oricum, să ne înţelegem: dacă Spania câştigă, felicitări! A meritat! Dacă nu câştigă, tot felicitări, că tot a meritat să ajungă până unde a ajuns!

Tot pauză: Am terminat rezerva de Becks, aşa că am trecut la Ursus. Nu mă omor, dar decât să stau pe uscat… Să revenim la ale noastre. Încă se poate, dar dacă mai facem o singură greşeală în apărare, ne-am curăţat. Ideea e că şenilele panzerului nu funcţionează cum ar trebui… Adică extremele, pentru profani…

Pauză: Spania conduce, nu neapărat meritat, dar cine suntem noi să contestăm asta? Ideea e că blindajul posterior al Panzerului a cedat, cum mă aşteptam oarecum. Iar atacul s-a stins, după un început promiţător. În repriza a doua ori luăm încă unul (cel puţin), ori egalăm şi chiar învingem.

Min. 42: Ballack e iar prea nervos. Nemţii presează, dar fără rezultat, iar Michael ia un galben degeaba, şi Casillas la fel…

Min. 33: Mă întorc de la baie şi e 1-o pt Spania. Torres scapă prin centru nepermis şi marchează la colţul lung… Mama dracu!

Min. 30: Primul şut al lui Cesc pe poartă, prea central…

Min. 25: Şansă pt Ballack, dar voleul din mijlocul careului este respins de unul, parcă Marchena….

Min. 23: Bară Spania!!!! Torres, din colţul careului mic, de lângă Mertesacker, culmea nesimţirii! Bulan curat, după aia şutul lui Capdevila trece alături. Offf…

Min. 20: Lov liberă pt Spania din tuşă, fără probleme, după ce Metze l-a faultat pe Torres.

Min 16: Lov liberă Xavi de la circa 30 m, prinde Lehmann fără probleme.

Min. 13: ocazie de gol din nimic pentru spanioli, dar Lehmann se întinde şi scoate în corner.

Min. 7: Ai noştri preferă să joace pe flancul stâng. Două acţiuni promiţătoare până acum… a lipsit centrarea de calitate.

Min. 2: Spania are mai mult posesia (mă aşteptam), dar Klose era cât pe ce să profite de eroarea lui Ramos

Min. 1: Spania are lovitura de începere…

21:42: Imnurile…

21:40: Desfac a patra cutie de Becks. Enrique se scălămbăie pe scena de pe Ernst-Happel, eu mă bucur că joacă Ballack. Haide tată, arată-i prietenului meu Cimpo că s-a grăbit publicând materialul ăla despre tine în Libertatea. Arată-ne că nu eşti vice-Ballack!

21:35: Echipajul Panzerului este următorul: Lehmann - Friedrich, Mertesacker, Metzelder, Lahm - Frings, Hitzlsperger - Schweinsteiger, Ballack, Podolski - Klose.

21:30: M-am instalat la postul de comentator după 3 berici în compania prietenilor. Iată cavaleria Spaniei: Casillas - Sergio Ramos, Marchena, Puyol, Capdevila - Marco Senna - Iniesta, Xavi, Fabregas, Silva - Fernando Torres.

Azi dimineaţă mi-a trecut prin cap să fac aici live-ul finalei de la Viena. Idee cam tâmpită, pentru că la ce emoţii voi avea asta-mi mai lipsea, să mă apuc să descriu fazele minut cu minut. Oricum, dacă vă aşteptaţi la un comentariu imparţial, puteţi aştepta mult şi bine. În fine, să văd ce-o ieşi… Sunt curios cum se va termina săptămâna asta, cam infectă pentru mine. Mai sper ca prestaţia să nu-mi fie influenţată de bericile pe care le voi da gata până la meci. Pe diseară şi Auf geht’s, Jungs!

Turcia a pierdut singurul meci pe care nu merita să-l piardă la acest Euro, recunosc. Dar aş minţi spunând că nu m-am bucurat, ca fan al nemţilor. În plus, începusem să mă enervez din ce în ce mai tare pe mai toate comentariile dedicate echipei lui Terim. Toate o ţineau laie-bălaie cu turcii care luptă până la final, care nu cedează etc. Mi se părea că ienicerii încearcă să-şi însuşească pe nesimţite o calitate marcă înregistrată a germanilor.

Până la urmă, marea problemă a lui Terim n-a fost lunga listă a indisponibililor. Înlocuitorii titularilor Arda, Emre, Tucay sau Nihat au jucat aproape perfect: au alergat de-au mâncat pământul, şi-au dat sufletul luptând şi i-au ridiculizat în multe momente pe nemţi. Problema a fost alta: turcii au întâlnit o echipă cel puţin la fel de încăpăţânată şi de norocoasă ca şi ei. Din acest punct de vedere, germanii intraseră în folclorul fotbalistic internaţional cu mult timp înaintea otomanilor (de prin 1954). Miercuri seară, la Basel, soarta atât de binevoitoare până atunci le-a întors spatele turcilor, revenind docilă la pieptul marii ei iubiri: Germania. Prima dragoste nu se uită niciodată.

Sincer, acum! Eşti fotbalist, joci enşpe mii de meciuri pe sezon pe bani grei şi, când te pregăteşti şi tu de vacanţă, vine pleaşca: băieţi, trageţi tare în continuare, că ne-am calificat la Euro! 

Nu zic că suedezul Wilhelmsson nu e patriot, dar cât de mult poate să-l afecteze pe unul ca el eliminarea din faza grupelor? Uitaţi-vă la el: a pierdut contactul cu mingea oficială a turneului final (Adidas), dar a reintrat în posesia a două baloane de toată frumuseţea, marca Oksana Andersson. Vi se pare nefericit? Apăsat de povara ratării sferturilor?