Arhiva pentrumai, 2008

Victorie la mocheta verde

În sfârşit, am dat iar cu piciorul în minge după aproape două luni de pauză. Chiar şi aşa, Interesul Public (Ormuz, Alex, eu, Romeo Matei şi prietenul său Dan) nu s-a făcut de râs în compania unei selecţionate alcătuite din ziarişti care activează la granzi ai presei: Cimpoiaşu (Libertatea), Brădescu (ProSport), Sergiu Petre (Adevărul), Mişu Călin (în prezent liber de contract) şi guest-starul Marcel. Read the rest of this entry »

Comments (6)

“Houston, we have a problem!”

UPDATE: Mi-a ieşit: Gomis a fost reţinut în lotul definitv al Franţei, victimele debutantului fiind Cisse şi Ben Arfa. Oarecum surprinzătoare excluderea lui Escude şi păstrarea lui Anelka, plus regrete personale pentru absenţa lui Flamini. Read the rest of this entry »

Comments (32)

Chelsea ca o Dacie

Nicolae Manolescu o cam dă în bară cu editorialul publicat azi în Evenimentul Zilei. Pe principiul “orice român se pricepe la fotbal, politică şi reparatul Daciei”, omul de litere încearcă să (ne) explice de ce n-a câştigat Chelsea Liga Campionilor. Treacă de la mine amănuntul că tentativa de lămurire vine la aproape o săptămână de la finala moscovită, faptul că maestrul nu cunoaşte perfect palmaresul londonezilor (crede că Mourinho a câştigat primul titlu naţional din istoria clubului) sau afirmaţia că Ballack “a uitat de multişor să tragă la poartă” (în realitate, neamţul ocupă primul loc, la egalitate cu Drogba şi Tevez, în clasamentul şuturilor spre poartă). Read the rest of this entry »

Comments (2)

11 metri mai puţin

Stadionul lui St.Gallen, venerabilul Espenmoos, a rămas fără punctul de executare a penalty-urilor din dreptul peluzei sud. Câţiva fani au pătruns neştiuţi pe gazon înarmaţi cu găleată şi lopată, au săpat în jurul punctului de la 11 metri şi l-au luat acasă. “Promitem să acordăm atenţia şi îngrijirea cuvenite acestei nepreţuite bucăţi de istorie a stadionului nostru”, afirmă vânătorii de suveniruri într-o justificare trimisă cotidianului gratuit 20 Minuten. Read the rest of this entry »

Comentarii

Gagica, nea Mircea și cu asta, basta!

Comments (5)

Propunere indecentă

Trezindu-mă fără slujbă vara trecută, ca urmare a dispariţiei spt, mi-am făcut cont pe două site-uri de joburi. Am completat eu cearceaful ăla de formular, plus cv-ul de rigoare, cu sexul, vârsta şi tot tacâmul, precizând clar că sunt interesat exclusiv de domeniul mass-media, şi m-am pus pe aşteptat. Mi-am găsit relativ repede de muncă, fără ajutorul netului, dar mi-am păstrat cele două conturi şi primesc regulat liste cu ”joburi care ţi se potrivesc”. Normal că unele mi se potrivesc mai bine decât altele. Read the rest of this entry »

Comments (5)

Poetic injustice

Fanii mai poeţi ai lui United vor spune că echipa lui Sir Alex Ferguson a fost protejată la Moscova şi de spiritele celor dispăruţi acum 50 de ani în tragedia de la Munchen. D-asta au câştigat aseară, d-asta au luat campionatul, n-aveau cum să piardă, mă înţelegi? O chestie imposibil de demonstrat la prima vedere, dar… Read the rest of this entry »

Comments (5)

Acum sau altădată

Finala Ligii se joacă în contextul în care eu, personal, n-am mai câştigat cam de multişor la pariuri. Cronologic vorbind, ultima dată am fost victima lui Ajax, incapabilă să bată acasă pe Twente (nu te mai hlizi, Ţocadinho!). O nimerisem cu Hoffenheim, Inter, Valencia şi Sporting, dar s-au trezit lăncierii să mă încurce. În ciuda lipsei de inspiraţie aparente, dar mai ales a ghinionului evident, că de ştiinţă nu se pune problema că n-aş avea, nu mă pot abţine şi în drum spre redacţie încropesc un bileţel al cărui cap de afiş este finala moscovită. Read the rest of this entry »

Comments (6)

Aniversare în regia uitării

La 0-1 şi penalty pentru ei m-am trezit rugând turla bisericuţei de dincolo să mă scutească de-o nouă umilinţă. De parcă nu fuseseră suficiente icnetele de satisfacţie ale multora de la tribuna oficială la golul lor! D-aia nici nu obişnuiesc să stau acolo, că prea mă enervez când fiecare reuşită a celorlalţi mă face să mă simt minoritar sau chiar singur cuc unde ar trebui să fiu printre ai mei. Read the rest of this entry »

Comments (6)

Golul lui Kahn

Un ropot de standing ovations va cutremura astăzi Allianz-Arena, în jurul orei locale 17:15. Ultimul fluier al partidei Bayern - Hertha va pune punct carierei lui Oliver Kahn. Portarul de 39 de ani neîmpliniţi visează să înscrie primul şi singurul său gol în această după-amiază. Cea de pe urmă ambiţie a unui fotbalist uriaş. Read the rest of this entry »

Comments (2)

« Previous entries